Mai jos aveți traducerea articolului original din Ultima Hora cu inverviul luat lui Cristian Mungiu la proiecția filmului 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile de la sala Augusta din Palma.

Cineastul român Cristian Mungiu a vizitat ieri Sala Augusta din Palma pentru a prezenta în cadrul Muestra de Cine Rumano filmul său „4 luni, 3 săptămâni, 2 zile”, câștigător al Palme d’Or în 2007 la Festivalul de Film de la Cannes, un eveniment cu care regizorul păstrează un idil aproape perpetuu. Regizorul a făcut o introducere scurtă a filmului și după proiecție a participat la un colocviu cu publicul, printre care se aflau participanții la The Write Retreat. În timp ce publicul se bucura de film, care abordează tema avortului clandestin în România sovietică a anilor ’80, Mungiu a acordat un interviu pentru Última Hora.

Festivalul de Film de la Cannes și-a anunțat astăzi (ieri) programul, ce părere aveți despre el?

Cannes reușește întotdeauna să adune cele mai îndrăznețe filme care apoi devin cele mai importante ale anului. Au un echilibru între artiști noi și voci noi și staruri de cinema care este ca un organism viu ce își menține popularitatea și, mulțumită acesteia, continuă să ofere un impuls filmelor necunoscute. Există multe titluri care, doar pentru faptul că sunt la Cannes, fac ca oamenii să audă despre ele și acesta este sensul Cannesului și de aceea este atât de important pentru acest tip de filme. Face ca oamenii să fie curioși și îți oferă cea mai bună experiență posibilă și cea mai bună atmosferă pentru un film cu Teatrul Lumiére plin și oamenii aplaudând de la creditele inițiale. Îți dă senzația că filmul este încă important pentru societate.

Ce trebuie să aibă un film pentru a fi ‘universal’?

Mai întâi trebuie să fie precis, adevărat și, dacă în plus este semnificativ, face un pas înainte spre universalitate. Dar trebuie să spun că acest lucru depinde foarte mult de context și nu se bazează doar pe calitatea filmului. Un film suficient de norocos să ajungă la Cannes are mult mai multe șanse să fie lansat în multe locuri decât un film bun care debutează în alt festival. Acest lucru se datorează faptului că producem multe filme, aș îndrăzni să spun chiar prea multe, și nu există public suficient pentru toate. Există mult zgomot sub formă de informații, filme, divertisment, etc., și filmele se împing unele pe altele în sălile de cinema. Acest lucru face foarte dificil pentru un film care nu este în engleză, de exemplu.

Sunteți familiarizat cu cinematografia spaniolă?

Da, îmi place foarte mult Albert Serra, cred că este unul dintre cei mai îndrăzneți artiști din Spania și din lume în general. De asemenea, îmi plac Pedro Almodóvar și filmele care au succes la festivaluri precum Berlinale ajung de obicei și în România. Cinematografia spaniolă are o mare piață internațională datorită răspândirii limbii spaniole în lume. Industria lor este mare și este puțin privilegiată, în acest sens, dacă o comparăm cu alte țări.

În R.M.N. ați abordat tema sosirii imigranților într-o mică comunitate și cum aceasta afectează populația locală și răspunsul violent al acesteia față de străini. Este un subiect care se regăsește în mai multe filme, cum ar fi As bestas, de Rodrigo Sorogoyen. Credeți că este un subiect fierbinte?

Cred că dacă te bazezi pe realitate pentru inspirație este inevitabil să vorbești despre această temă pe care o consider crucială în Europa de azi. Face parte din realitatea globalizării, care la început nimeni nu prevedea aceste efecte secundare și acum vedem consecințe neprevăzute. Cred că creșterea partidelor de extremă dreapta este asociată cu această libertate de mișcare în care populația care vine din țări mai sărace este văzută ca o amenințare și cinema-ul intră să trateze acest lucru pentru că afectează pe toată lumea politic. Este dificil să spui că o opinie este cu totul corectă și cealaltă nu pentru că realitatea este mult mai complexă, dar trebuie să înțelegem că trebuie să lăsăm oamenii să-și exprime credințele și opiniile pentru că primul pas pentru a le face să vadă că nu trebuie să se teamă este să raționăm cu ei, să intrăm în dialog. Dacă le interzici să se exprime nu le vei schimba opinia.

Considerați că cinema-ul are capacitatea de a schimba opiniile oamenilor?

Mi-ar plăcea să spun că da, dar realitatea este că la scară largă nu. Nu cred că a putut face asta. Dar este suficient să aprindă o flacără și să inițieze o conversație care încet se extinde și ajunge în ziare, știri și la spectatori. Acest lucru ajută și aceasta este puterea pe care o au cinema-ul și arta. Pe de altă parte, mă îngrijorează foarte mult că nu există deloc cinema în educație pentru că cinema-ul semnificativ a fost foarte redus în ultimii ani și acest lucru, alături de noile tehnologii și uniformitatea ofertei de cinema, a făcut ca tinerii să nu aibă nici răbdare, nici atenție să suporte o narativă de două ore. Sunt obișnuiți să vadă videoclipuri de un minut care uneori chiar și acestea le par prea lungi și plictisitoare. Cum ne așteptăm să se expună la ceva ce poate schimba opinia lor despre ceva ce durează două ore?

În filmele dumneavoastră nu se poate vorbi despre buni și răi, ci despre oameni care fac lucruri care sunt bune sau rele în funcție de context, este aceasta o lecție de învățat?

Mai degrabă decât o lecție aș spune că este o modalitate de a vedea realitatea și viața. Realitatea există și apoi este interpretată. Să gândești lumea în termeni de buni și răi vine din ficțiune, dar în adevăr totul depinde de context și asta este ceva ce înveți când ești adult și îți dai seama cât de greu este să fii. Unora le este greu, și îi înțeleg, și de aceea cred că clasele dominante în multe țări nu vor să investească mult în educație pentru că nu le convine. Folosim stereotipuri pentru că ne ajută să judecăm ușor, dar realitatea nu funcționează așa și acest lucru ne duce adesea să demonizăm celălalt.

Care credeți că este cel mai mare provocare a Europei în prezent?

Determinarea viitorului său. Pe de o parte, înțelegerea că discrepanța între standardul de viață din Europa și alte locuri istoric defavorizate nu poate continua astfel. Nu putem avea un gard înconjurând Europa în timp ce oamenii mor de cealaltă parte pentru că nu au apă curentă. Trebuie să gândim în termeni globali, să gândim soluții pentru toți. Apoi este schimbarea climatică; nu putem aștepta ca țările sărace să facă mai multe sacrificii, sunt țările bogate care trebuie să o facă pentru că au marjă pentru aceasta.

Dacă ai între 16 și 30 de ani, vei fi cel mai bine informat!

În filmul dvs. „4 luni, 3 săptămâni, 2 zile” abordați problema avortului clandestin în România comunistă ambientat în anii ’80. Au trecut 40 de ani și această realitate continuă să se întâmple în multe locuri. Credeți că lumea se ‘duce de râpă’ mai mult decât înainte sau a fost întotdeauna așa?
Depinde… pentru noi, oamenii care am supraviețuit experimentului comunist, există progres pentru că niciodată nu ne așteptam să scăpăm de acest coșmar și este minunat că am putut ieși din el istoric, dar în același timp nu pot să spun că suntem într-un loc mult mai bun. Multe tendințe pro-comunism au rămas și observi că ascensiunea autoritarismului este în creștere în multe țări și unele dintre ele sunt mari. Aceasta este o problemă îngrijorătoare. Oamenii sunt capabili de lucruri oribile și au fost întotdeauna. Cineva este gata să-și ucidă vecinul pentru cea mai mică diferență ideologică, dar în același timp există întotdeauna o minoritate care luptă pentru a îmbunătăți și a scoate ce este mai bun din societate, să ne facă mai civilizați. Ceea ce se întâmplă este că oamenii sunt obosiți. Obosiți de democrație așa cum o cunoaștem, de exemplu, pentru că presupune efortul de a rămâne vigilenți, iar energiile de a o susține se epuizează. Lucrurile nu arată bine, trebuie să o spun, dar cred că nu este rău să încercăm. Sunt de părere că lumea va continua să fie rezonabilă pentru copiii și nepoții noștri, dar înainte de a le lăsa această responsabilitate cred că ar trebui să încercăm să facem noi înșine tot posibilul pentru a îmbunătăți ceea ce depinde de noi.