Pare o cifra banala nu-i asa? Probabil va intrebati ce reprezinta de fapt.

Ei bine, conform unui studiu statistic, in afara tarii s-ar afla 3 milioane de romani. Doar ca pentru unii dintre functionari, si cand spun functionari ma gandesc la parlamentari, medici, preoti, si la oricine presteaza o munca in Romania si primeste salar din partea statului, la fel ca si pentru statistica, noi romanii din diaspora reprezentam doar o cifra si atat. O cifra aparent irelevanta.

Nu conteaza nici pe departe ca 3 milioane reprezinta aproape 15% din populatia totala a tarii, sau ca 3 milioane reprezinta de fapt peste 33% (adica majoritate absoluta) din totalul populatiei active a tarii. Nu conteaza de fapt nici de ce am plecat din Romania.

Voi stiti de ce ati plecat din Romania? Sunt sigur ca stiti, la fel ca si mine care a fost in fond motivul determinant.

Desigur, acesti functionari precum si multi dintre cei care-i urmeaza orbeste pentru a-si atinge propriile interese stiu mai bine de ce am plecat noi si sustin sus si tare c-am plecat de foame, sa spalam WC-uri si sa fim sclavi la straini, pe cand tarisoara aia frumoasa, prospera si plina de oameni corecti n-are nevoie de noi. Am vazut ideea asta preluata de atatea ori incat a ajuns sa fie laitmotiv chiar si pentru multi dintre romanii plecati, oameni slabiti din punct de vedere moral si exploatati din punct de vedere intelectual de acei functionari si ai lor sustinatori care n-au alta metoda prin care sa-si ascunda incompetenta, indolenta si ignoranta.

N-a plecat niciunul dintre noi de foame din Romania si n-a plecat niciunul dintre noi din tara stilizata in versuri de atatia poeti. Pana la urma, efortul financiar pe care l-a facut fiecare dintre noi ca sa plece poate sa egalizeze usor cheltuielile cu hrana pe un an intreg. Riscul pe care ni l-am asumat atunci cand am plecat spre necunoscut si neplacerile de care am avut parte nu se pot compara nici pe departe cu invidia si jignirile gratuite pe care le primim de la multi conationali, emise din confortul fotoliului sau canapelei fara ca acestia sa stie macar ce inseamna sa lucrezi in alt judet, daramite in alta tara.

Si totusi chiar daca suntem o cifra oarecare avem un cuvant de spus, mereu am avut un cuvant de spus si mereu vom avea un cuvant de spus.

Astfel, trebuie sa spunem tuturor ca principalul motiv pentru care am plecat din Romania n-a fost foamea, lipsa banilor sau mai stiu eu ce alte motive invocate intens de functionari incompetenti si de propagandistii acestora. Principalul motiv pentru care am plecat cu totii a fost faptul ca ne-am asumat conditia de oameni liberi, iar oamenii liberi sunt aceia care inteleg ca patriotismul nu este egal cu plecarea capului si ca viata se traieste dincolo de ceea ce zic prietenii sau vecinii de scara si desigur dincolo de ce zic burtosi barbosi sau manipulatori notorii ajunsi in functii publice.

Sa nu uitam ca in decembrie ’89, cuvantul care s-a auzit cel mai des si cel mai puternic a fost „Libertate”. Si sa nu uitam ca pentru libertatea asta au murit in ’89 atatia oameni. Un prieten maiorchin imi spunea in urma cu ceva vreme de faptul ca e uimit de cat de sangeroasa a fost revolutia din ’89 si de faptul ca dintre toate revolutiile Europene, cea romaneasca a fost cea care a dat cele mai multe victime. Ce n-a inteles el din revolutia romaneasca si ce n-au inteles multi e ca in timp ce populatia ce dorea libertate facea o revolutie in diferite orase ale tarii, partea populatiei ce dorea in continuare asuprire si dominatie sustinea o lovitura de stat. In 25 de ani nu s-a schimbat absolut nimic, pentru ca Romania a ramas in continuare scindata in doua: cei liberi care isi permiteau sa scrie si sa vorbeasca asumandu-si o serie de riscuri, si cei multumiti de sistemul de pe urma caruia profitau. Acei oameni care incercau sa combata, apoi sa ameninte, sa santajeze si chiar sa vatameze pe cei care nu-si retrageau vorbele. Musamalizarea adevarului nu putea sa fie posibila fara implicarea si complicitatea oamenilor de rand. Si ca sa fie complici trebuiau desigur sa fie motivati de ceva.

Ei bine, noi cei ce facem parte din diaspora,  in momentul in care ne-am dat seama cat de liberi suntem si cat de mult inseamna decembrie ’89 de fapt, am ales sa mergem pe un drum al libertatii, un drum care nu doar ca ne putea asigura libertatea necesara, ci ne asigura si intelegerea in randurile celor care ne inconjoara dupa ce 25 de ani am fost neintelesi si am fost de atatea ori la randul nostru complici.

Al doilea motiv fundamental pentru care am plecat din Romania a fost faptul ca am ajuns sa ne simtim amenintati intocmai de institutiile care trebuiau sa ne asigure siguranta. Mereu mi-am pus intrebarea cum as putea sa-i asigur familiei mele siguranta pe sosele cand in Romania mor atatia oameni nevinovati datorita faptului ca in foarte multe dintre cazuri obtinerea permisului de conducere e doar o piesa de teatru prost regizata in care banul e mai presus de examenul psihologic si dexteritatea la volan. M-am intrebat de multe ori cum ar putea sa ma ajute un pompier in caz de incendiu cand din dotarea lui lipseste masca de oxigen si costumul ignifug? Cum ar putea sa-mi salveze viata in caz de urgenta o ambulanta ce intarzie sa apara datorita faptului ca cel mai apropiat dispecerat dotat cu ambulanta e la 30 de km.? Cum as putea sa ma vindec de o boala intr-un spital ce nu respecta nici cele mai minime norme de igiena? Cum ar putea sa-mi educe copilul un profesor de nota 5 la titularizare? Cum ar putea aplica si asigura legea un politist de la rutiera care e trimis sa puna radarul cu 2 litri de benzina in rezervor si caruia i se impune norma de permise luate si sanctiuni date? Si nu in ultimul rand, cum as putea sa ajung la adanci batraneti sa le pot povesti nepotilor despre revolutia din ’89 cand zi de zi imi umplu constiinta de frustrari personale cauzate de starea de letargie in care pare ca s-a afundat poporul roman dupa momentul decembrie ’89 si asta ma imbatraneste cel putin psihic in fiecare zi?

E cat se poate de evident c-am plecat pentru binele nostru si am facut-o pastrand nivelul de mandrie tipic romaneasca. Am ajuns aici pastrand nivelul de egocentrism existent in Europa de Est si pe unde am calcat ne-am considerat cei mai buni. E drept ca diaspora e formata si din oameni care exceleaza in domeniul de activitate, si de oameni care isi fac treaba foarte bine si de oameni mediocrii, dar harnici si acestia sunt apreciati pe acolo pe unde au plecat pentru asta, iar apreceria asta conteaza mult, mai ales ca la ei in tara nu exista asa ceva. Un singur lucru ne deosebeste insa de cei ramasi in tara si anume faptul ca de indata ce ne-am asumat libertatea am renuntat la egoism. Am venit pentru binele nostru, dar luptam pentru binele celor pe care i-am lasat in tara. 90% din cele 3 milioane de romani din diaspora trimit cu constiinciozitate bani acasa luna de luna. Fie ca vorbim de 50 de euro sau de 500. Si n-o fac pentru ca sunt egoisti, n-o fac din mila ci o fac pentru ca in Romania nu exista institutii capabile sa asigure poporului un trai decent, ci doar institutii menite sa-l exploateze pe cetatean.

Ba mai mult de Craciun sau Paste, cel putin 75% dintre cele 3 milioane de romani trimit sau duc in tara pachete cu diverse produse. Si nu fac asta pentru ca in Romania nu s-ar gasi ciocolati, bomboane, haine sau rechizite, ci fiindca ticalosii care au sustinut lovitura de stat din ’89 au facut posibil ca in 25 de ani sa fie imposibil pentru majoritatea populatiei sa-si permita un trai decent. Oameni de rand au facut posibil ca alti oameni de rand sa nu poata sa le cumpere copiiilor sau nepotilor o ciocolata, sa nu poata sa-si cumpere o haina. Iar oameni cu o anume responsabilitate in sistem au facut posibil ca Romania sa se umple de ziduri reci in timp ce copiii n-au manuale si rechizite.

Si daca astea erau cele mai grave aspecte si probleme ale societatii romanesti probabil ca nu exista in acest moment o stare de tensiune majora, nu doar in tara ci si in diaspora. Insa indolenta, incompetenta si complicitatea au fost sursa unei spirale periculoase, spirala care timp de 25 de ani a capatat proportii de neimaginat. Aceasta spirala este de fapt si motivul pentru care in Romania oameni cu zile mor fara ca cineva sa plateasca pentru asta. De fapt, Romania are restante la pedepsirea crimelor inca din ’89 si asta-i motivul pentru care tinerii ies azi in strada.

Generatia mea, cei care am prins partial comunismul, e la granita dintre doua lumi si desi am facut progrese majore, inca nu ne-am regasit identitatea si locul in istorie ca intreg, pentru ca pe alocuri individual am rezolvat aceasta problema. Generatia lor, a celor nascuti dupa ’89 reprezinta o generatie de oameni nascuti si crescuti intr-o lume libera, unde nu isi are locul si rostul asuprirea si unde nu li se pot impune stigmate sociale doar ca ‘asa-i bine’. Nimeni nu are dreptul sa decida ce-i mai bine pentru un individ decat individul insusi. Ei, cei nascuti dupa ’89 au ajuns in acest moment la maturitatea necesara pentru a se simti intr-adevar liberi si pentru a-si asuma drepturile pe care constitutia le confera. Ei, au la randul lor parinti si prieteni plecati datorita sistemului, au prieteni si parinti morti datorita sistemului si au proprile frustrari cauzate de sistem.

Noi, cei plecati suntem alaturi de ei, prin fiecare cuvant scris, prin fiecare refresh dat paginii de Facebook, prin fiecare incercare de a schimba Romania.

Romania, diaspora este cu tine!

foto via Facebook.