Tocmai ce-am dat pe Facebook peste o postare facuta de o persoana pe care o am la prieteni. Nu o cunosc foarte bine, insa drumurile noastre s-au intersectat de cateva ori asa ca am considerat ca merita sa fie in lista de prieteni asemeni multor altora.

Postarea la care fac referinta e redata mai jos, cenzurand cum e si normal identitatea persoanei respective:

Am sa fac abstractie de greselile de redactare si o sa va rog sa faceti la fel fiindca ideea pe care persoana respectiva e lesne de inteles si reprezinta subiectul acestui articol.

Evident ca scriu randurile astea fiindca si eu ma regasesc in mesajul pe care doamna in cauza incearca sa-l transmita.

Prima data cand n-am mai putut sa-i spun Romaniei „acasa” a fost in 2012 cand timp de trei saptamani, cat am stat sa rezolv diverse probleme administrative, m-am lovit de o sumedenie de prejudecati si stereotipuri de care reusisem sa scap odata ajuns in Mallorca.

Povestea s-a repetat si in 2013 cand am fost nevoit sa stau o luna jumate in Romania, iar in ultimele doua saptamani incepuse sa ma domine o nerabdare iesita din comun. Voiam sa ma intorc cat mai repede aici, pentru ca aici e acum „acasa”.

Stiu, poate suna ciudat mai ales pentru cei care pleaca din tara cu intentia exclusiva de a castiga mai multi bani si a caror intreaga existenta se rezuma la a face cat mai multi bani pentru a se putea lauda apoi in tara cu cat mai multa opulenta, insa nu suna deloc ciudat pentru cei care au plecat in primul rand pentru o viata mai buna si nu considera ca acolo unde au reusit s-o traiasca e in fond un loc cu multa suferinta unde ei sunt doar niste sclavi. Sclavi sunt doar cei pe care-i domina lacomia pentru ca invariabil ei sunt sclavii banilor pe care-i tintesc si nimic mai mult.

E drept ca suna destul de filozofic, insa e cat se poate de adevarat faptul ca unii dintre noi am gasit aici „casa” pe care nu puteam s-o avem niciodata in Romania indiferent de cate sacrificii am fi facut.

M-as astepta ca multi sa interpreteze randurile de mai sus cu lipsa patriotismului, insa patriotismul prin definitie nu te leaga de glie, iar la protestul din februarie am vazut in Plaza España o suma de oameni care erau mandri de originile lor, care-si iubesc tara si incearca sa si-o apere asa cum pot ei mai bine, dar care nu vor ezita niciodata sa spuna ca „acasa” inseamna Mallorca.