Previziuni sumbre pentru Baleares

Înainte de a lua în calcul și a expune partea negativă a crizei actuale e musai să spunem de la bun început faptul că pandemia asta a prins insulele Baleare într-un moment oportun.

De ce spun asta?

Ei bine, totul s-a petrecut înainte să înceapă sezonul când erau foarte puțini turiști pe insulă, iar volumul de conexiuni era redus.

Dacă aveam ghinionul ca pandemia să se extindă în vârf de sezon, cu aproximativ două milioane de turiști pe întregul arhipelag și zboruri la fiecare 30 de secunde situația era mult mai complicată și mult mai greu de gestionat.

Dacă nu chiar imposibil.

Totuși, previziunile nu sunt deloc strălucite pentru arhipelagul Balear.

Starea de urgență cu restricțiile draconice actuale va lua sfărșit cel mai probabil înainte de 1 mai.

Activitatea generată de cicloturism în intervalul martie-mai s-a suspendat și e cel mai probabil anulată.

Cei care activau în domeniul ăsta sunt deja pe pierdere.

Activitatea generată de mini-vacanța de paște ce permitea multora să deschidă mai devreme e anulată la rândul ei.

Apoi, chiar dacă se va renunța la măsurile draconice actuale, revenirea la normal se va face progresiv și va dura câteva luni.

Asta implică o serie de aspecte negative pentru turism și servicii derivate.

În primul rând, chiar dacă se permite să se iasă din casă, distanțarea socială o să continue luni întregi datorită fricii.

Multora o să le fie frică să interacționeze sau să se ducă în locuri aglomerate.

Apoi, chiar dacă la nivel de țară se va permite circulația, e foarte posibil ca la nivel internațional să se păstreze anumite restricții privind libera circulație, iar asta va face aproape imposibil turismul extern.

Zonele turistice vor miza pe turismul local, care de regulă e mai sărac, iar asta va duce la o reducere a veniturilor din consum.

Firmele, cele care vor mai rezista pe piață, desigur, or să fie obligate să facă corecții majore pentru a putea supraviețui pe termen lung.

Ori lucrul ăsta înseamnă mai puține venituri pe plan intern, mai puțini sezonieri și de altfel mai puțin consum local.

Din păcate e un efect domino care o să afecteze chiar și sectoarele ce nu aveau relație directă cu turismul, dar furnizau produse și servicii pentru consumul intern.

Înapoi Sus